romgleza

intai s-a inceput cu replici si cuvinte preluate din engleza. “corporate responsibility”, “brand equity”, “financial leverage” si altele de genul acestora au fost preluate in mod automat de cei care le folosesc in mod curent in domeniul lor de activitate pentru ca “exprima mai clar si mai corect mesajul care trebuie comunicat. sa le traduc in romana si sa le comunic corect in context ar dura prea mult si ar rezulta intr-un mesaj aproape incorect” – explicatie primita de la un om direct implicat in “management of brand communication”.

Trei intr-o barca

fara a mai socoti si cainele este o nuvela de mare exceptie umoristica si fin simt al ironicului. Scrisa de Jerome K. Jerome, cartea este superb scrisa. Fara a incita la filosofii sau trairi metafizice, cartea e scrisa intr-un mod delicios care te face sa razi de unul singur, indiferent de locul in care citesti. Pentru toti cei care simt ca sunt oprimati daca li se cere sa isi faca treaba, pentru toti cei care se simt subapreciati pentru sfaturile pe care simt ca le pot da, pentru toti cei care iubesc munca, fara insa a se pricepe la ea, dar care exceleaza cand o supravegheaza, pentru cei care iubesc sa priveasca manifestarile plenare ale oamenilor dar fara a se manifesta ei insasi, “Trei intr-o barca” este exact ce trebuie!
A se servi cu o portie buna de autoironie, cu chef de umor englezesc, cu spirit comic de cronic si mai ales cu pofta de aduceri aminte a situatiilor in care si noi reusim sa ne facem de ras, umflandu-ne in pene.

curiozitati personale

lucrez intr-o agentie cica de publicitate btl. spun “cica” pentru ca nu ma asteptam sa ajung sa lucrez in vreuna si acum stau sa ma gandesc daca este exact ce vreau.

despre bautura

mai trebuie sa se mai faca si sketch-ul despre femei si ne-am scos

muzici internationale de prin colturi balcanice

una mai de caterinca mai veche si stiuta. de apreciat ca omu’ stie, urechea il trage spre astfel de muzici. pe iutub am vazut chiar mai multe videoclipe cu el, se pare ca e chiar cunoscut omu’.

al doilea e facut serios. desi e la tambal, instrument tipic tiganesc, varianta e aproape mai emotionanta asa decat originalul…

leapsa pe cititelea

vine una lunga a dracului, via mtc

1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Indoiam colturile cand eram mic si nu pricepeam conceptul asta de semne de carte. cum, semnele astea nu le pierd? daca le uit intr-o carte si dupa aia raman cu fundu-n balta, ce ma fac? plus ca n-am bani de semn de carte. acum, din concediile din strainezia obligatoriu ma intorc cu semne de carte.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

Niste Stephen King – Duma Key, Cimitirul animalelor, o Istorie a muzicii pop, si imi aduc aminte ca a fost o carte mare rau, dar nu mai stiu care…

3. Citiţi în baie?

Cele mai bune 2 locuri!

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Ar fi trebuit sa fiu autorul lui High Fidelity…

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Cred ca sunt colectii ca toate colectiile cu carti ca toate cartile.

6. Care este cartea preferată?

Nu stiu daca am o carte preferata, la fel cum nu cred ca am un album de muzica preferat. As putea spune insa ca am cativa scriitori preferati, la fel cum am formatii preferate. Dar nici aici nu pot spune ca vreun scriitor ruleaza, pe cand Judas Priest cu siguranta este cea mai mare formatie de heavy metal.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Nu am apucat sa o fac decat din intamplare, asa ca nu stiu daca imi place sau nu…

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Nu.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Imi place in masura in care imi place. daca nu-mi place, nu o s-o fac.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Cred ca ar fi experienta. adica ce am mai citit. nu citesc reviste de specialitate, nu citesc recenzii, sunt deschis insa la parerile apropiatilor.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Lectura “obligatorie” este pentru picii din clasele primare. si este “obligatorie” pentru ca saracii nu stiu cu ce se manaca lectura…

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Intrebarea 3 “ascunsa”. nu am, dar oricum imi place sa citesc oricand si oriunde am posibilitatea.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Tot fara preferinte. In metrou ascult muzica si citesc, dar nu este obligatoriu. Muzica ascult tot timpul, citesc insa numai cand pot…

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

O singura data, si asta pentru ca eram constrans de situatie. Altfel sunt ferm convins ca toate basinile de e-book-uri sau audio-book-uri sau prostii asemanatoare sunt pentru snobii de la radio guerilla.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Nu am mai imprumutat o carte de la cineva de nu-stiu-cand.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

O mica escapada, stimul de imaginatie, pofta de idei si imagini noi… de obicei are o coperta mai groasa sau mai subtire, colorata mai mult sau mai putin, mai de buzunar sau mai de colectie enciclopedica, cu 20 pana la 1000 de pagini albe scrise cu negru, cu unul sau mai multi autori.

Si sa dam mai departe acum. pen’ca asta e mai culeasa un pic, o dau si eu Andreei, Andreei, Fratello si Kolima.

straniul caz al filmului care bate cartea

si anume povestea scrisa de f. scott despre benjamin button, omul care se naste batran si moare copil. carte de 40 de pagini ecranizata intr-un film de 2 ore jumate. cartea citita (efectiv) pe buda, filmul jucat excelent (parerea mea).
destul de rare cazurile in care filmul bate cartea, dar se mai intampla si la case mai mari.

christine

christine s-a nascut in 1957, in Windsor, Ontario. mai iegzact in Canada. s-a nascut roscata-foc si cu forme de invidiat, numai buna de iubit. mai toata viata si-a trait-o intr-un orasel din Pennsylvania. in toata viata ei a avut 2 barbati, pe roland, fost militar, si pe adolescentul arnold. unde roland (rollie) era un om imens de furios, arnold (arnie) era un baiat mancat de acnee si insultele colegilor de liceu. extrem de posesiva si geloasa, christine si-a indepartat rivalele din inima si viata barbatilor pe care i-a avut cat si cei care i-au amenintat pe acestia sau, mai tarziu, cei care i-au facut sau i-au dorit raul. la varsta de 21 de ani, dupa ce a reusit sa ii aibe, fizic, psihic si transcedental, pe amandoi barbatii, christine moare intr-o lupta grea cu petunia. cine e petunia? o masina de vidanjare a wc-urilor. pai cum de a omorat-o pe christine o masina de vidanjare? pai christine era un plymouth fury. despre ce e vorba? despre acelasi stephen king.

prima leapsa

nu sunt fan la “leapsa pe blog”, nu stiu si nici nu sunt curios cum de a aparut, ba chiar mi se pare o chestie care se face de catre copiii trendy pe blog… dar asta e faina, via mtc! )
deci, 10 ciudatenii:

1. ma scarbesc gandacii. de nevoie insa cred ca as prinde unu, doi.

2. cand am cosmaruri trebuie neaparat sa ma invelesc cu ceva, altfel vine cine-stie-ce fabulatie am eu in cap si ma apuca de picioare. dar intotdeauna de picioare te apuca!!! asa ca fii atent!

3. imi plac tatuajele (posed unul) si piercing-urile, dar nu imi plac in mod deosebit tatuatii si pierce-atii – depinde de cantitatea de imbunatatiri aplicate.

4. de 1 an nu mi-am mai cumparat tigari dar balesc in continuare.

5. imi place iaurtul cu zahar si cacao.

6. cand sunt pieton urmaresc modelul de pe trotuar si incerc sa calc conform schemei.

7. nu i-am inteles niciodata pe nirvana… si nici nu cred ca voi intelege vreodata!

8. nu ma deranjeaza ca nu i-am inteles pe nirvana. si nu ma deranjeaza nici ca nu cred ca ii voi intelege vreodata!

9. imi pare rau ca nu am apucat sa fac armata.

10. am un frate geaman.

O dau mai departe lui Fratello ca nu ma fac de ras cu prostii dintr-astea!

amintiri aniversale

deunazi, fara nici un motiv aparent , ma gandeam cum era in scoala generala, in scoala primara, cand, o data pe an, ieseam in fata clasei si asteptam sa ne cante toaaaaaaaaaaata clasa de “la multi ani!”. bomboane, pupaturi, strangeri de mana, cu baietii voiam sa fim barbati, cu fetele voiam sa fim galanti. unii stateau speriati, fara chef, nu aveau chef sa stea in fata, sa li se cante, erau clar trecut de emotionati, fixati in speriati. altii erau mult mai incantati, mai fericiti, se simteau mai apreciati, abia asteptau sa se pupe cu fata pe care o simpatizau. eheeeei, ce vremuri frumoase, linistite, fara stresuri, fara griji, fara barfe, fara rautati, fara impunsaturi…