Povestea Cenusaresei

Nu este o metafora sau parabola la vestita poveste, ci o intamplare care a avut ca personaj principal cunoscuta poveste, sau mai degraba interpretare moderna a povestii, marca Disney.Personal sunt un mare fan al desenelor animate marca Disney, am crescut cu alde Robin Hood, 101 Dalmatieni, Pisicile Aristocrate, Mary Poppins si alte asemenea si ma uit chiar si in prezent la filmele astea cu aceeasi placere ca un copil de gradinita. Filmele astea m-au ajutat sa invat limba engleza, mi-au umplut timpul si nu numai. La momentele respective le urmaream pe casete video copiate, cu traduceri decalate, de calitate indoielnica, banda sarea, se indoia si strica si mai tare imaginea, dar ma uitam la ele cu atata placere (si de atatea ori) incat pot sa reproduc dialoguri intregi, melodii si cantece, ba chiar si diverse sunete si onomatopee de se intreaba sotia cu cine s-a casatorit.
Asa ca nu mica mi-a fost bucuria cand am reusit sa cumpar, acum aproape 7 ani, 2 filme de desene animate pe DVD. Habar nu aveam ca or sa apara si la noi peste cativa ani, dar nici ca m-ar fi interesat sa imi spuna cineva asta. Acum am reusit sa am o colectie de aproape 30 de titluri si inca mai caut si cumpar, cand apar, reeditarile cu ocazia diverselor aniversari ale filmelor respective.Asa ca nu mica mi-a fost supararea dupa intamplarea de ieri: am fost intr-un magazin de larga circulatie pentru cumparaturi de-ale casei. Iau un carucior, intru in magazin si ma opresc pentru primul lucru de pe lista: apa distilata. Las caruciorul pe raionul principal si ma duc sa iau apa distilata, o gasesc, ma intorc spre carucior si… disparut precum printesa din povestea din titlu. Fara papuc pe scara, fara sa fi sunat gongul de ora 12, nimic. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, dupa 1 minut de munca de detectiv renunt, returnez bidonul pe raft, ma duc dupa alt carucior. Schimb bani pentru moneda, iau un carucior nou (norocul meu, unul busit bine in lateral astfel incat a trebuit sa dau o palma zdravana capacului caruciorului ca sa am cum sa pun cumparaturile in el) si intru din nou in magazin.
Deodata, precum printul din poveste, vad DVD-ul! Chiar el, unul din filmele indelung cautate, ce fericire! Si ultimul de pe standul respectiv, restul erau in format Blu-ray! Vai, vai, ce fericire, ce noroc, abia astept sa ajung acasa (v-am spus, ca un copil de gradinita)! Dar… ce frumos ar fi fost sa pot cumpara 2, sigur nepotica s-ar bucura si ea teribil. Asa ca ma lungesc cat pot sa vad daca mai sunt si alte standuri Disney, ochesc vreo 2, las DVD-ul in carucior si ma duc sa mai caut. Ma intorc dezamagit ca nu am mai gasit ca sa… nu mai gasesc nici caruciorul meu, impreuna cu visul adolescentelor blonde la o poveste de dragoste! Nervi cat caru’, sau mai bine zis cat caleasca de dovleac din poveste. Unde mama lui? Cine mama naibii? Pai ma faceti voi pe mine sa alerg ca in poveste?! Ma inarmez cu “pantoful din poveste”, anume indoitura caruciorului si plec din nou ca detectivul. Si cum se face ca reperez caruciorul la o persoana de calitate indoielnica. Expun problema, confruntam inamicul: De unde ati luat caruciorul? Era pe culoar acolo, era al meu, il recunosc dupa indoitura! Avea un DVD in el; nu ma intereseaza caruciorul, vreau doar DVD-ul! Nu, ca l-am luat de afara, nu, de afara! Ma abtin de la exprimarea gandurilor de viol de-al cailor, felicit pentru calitatile umane si plec in cautarea unui alt condur de cristal.
De vis!