in asteptarea urmatorului concert

Viata trebuie sa fie ca un festival. Si cum sunt fan al muzicii rock, viata trebuie sa fie ca un festival de muzica rock.

Cu totii am fost la cel putin un concert, daca nu chiar un festival, astfel ca, in mare, toata lumea stie despre ce vorbesc: o insiruire de formatii, mai mult sau mai putin cunoscute, care canta, consecutiv, pe una sau mai multe scene, amplasate intr-o zona bine delimitata, pe durata unei seri sau mai multor seri, in fata unui public relativ omogen, public care are acces in zona festivalului in baza unui bilet anterior achizitionat.

Formatiile se succed pe scena in ordinea importantei acordate de catre organizator, incepand cu formatia apreciata ca fiind cel mai putin cunoscuta si terminand cu formatia cel mai bine vazuta, in termeni moderni “head-liner” sau capul de afis. Fiecare formatie incearca sa reproduca pe scena cele mai bune / apreciate / interesante piese din repertoriul lor, din dorinta de a se face cunoscuti, de a atrage publicul si fanii, de a se promova etc. Si fiecare participant la festival, din randurile publicului consumator, traieste in felul lui emotiile melodiilor / formatiilor / festivalului.

Suplimentar, in zona de festival se mai pot gasi si alte atractii: stand-uri cu produse, cu bauturi, cu mancare si alte diverse atractii aditionale. Toate elementele sunt astfel concertate pentru a produce o traire si o experienta cat mai placuta a celui care a vrut sa participe la festival.

Acum, ca am povestit si am plictisit deja cu ce stia toata lumea, ma intorc la ideea din subiect. De ce sa stam in asteptarea urmatorului concert? Pentru ca in pauza dintre concerte se produc surprizele cele mai placute. La fel ca in viata! Pana la urmatorul moment de intensitate maxima, trecem prin diferite experiente si stadii care fac aceasta tranzitie inter-concertistica deosebit de placuta. Acestea sunt unele dintre cele mai placute momente, pe care eu le astept cu o mare nerabdare. Ideile si discutiile care se perinda, atmosfera generala, oamenii noi cu care ma intalnesc doar la aceste ocazii. Fie ca sunt fosti colegi de munca, pe care ii stiam doar din postura si prezenta de la birou, fie ca sunt oameni pe care i-am intalnit doar de cateva ori in viata, dar ne recunoastem si ne salutam cu placere (si este absolut suficient acest salut pentru a te incarca de zambet!), fie ca este vorba de prieteni de peste 15 ani, pe care nu i-am mai vazut de mai bine de 10 ani, fie ca e vorba de oameni pe care ii vad doar la astfel de ocazii.

Ce frumos ar fi daca am putea trai la fel…