Tudor Ceaur Alcaz

Cred ca este cea mai frumoasa carte pe care am citit-o. As putea spune ca este cea mai buna opera a lui Ionel Teodoreanu, fara insa a beneficia de recenzii, critici, reeditari, includeri in diferite programe scolare, etc. Este insa o carte PURSISIMPLU exceptionala, 4 volume (din 5 planificate, cica, al 5lea insa ori nu a mai avut voie sa apara, ori a fost scos din circulatie de stapanirea de la vremea respectiva) care se desfasoara intr-o linie foarte atragatoare. Povestea incepe cu adolescenta mai sus numitului si se termina subit, fara o finalitate concreta, cu maturitatea acestuia intr-un moment de rascruce – Al Doilea Razboi Mondial.
Sunt surprinse atat momente istorico-politice cat si sociale si psihologice din viata anilor ’40. Desi aspectele sociale sunt cele care primeaza in poveste, iar cartea se desfasoara prin relatiile pe care personajele le au intre ele, aspectele istorice si politice au o extrem de fina si ironica intrepatrundere incat, pentru un ochi neavizat apar ca niste foarte frumoase detalii, iar pentru cei care stiu substratul apar ca o palma ce neaparat trebuia cenzurata.
Scrierea lui Ionel Teodoreanu este atat de literara, frumoasa, imbietoare, incat nu o data reuseste ca, in 10 pagini, sa monteze o situatie extrem de dramatica si tensionata, pornind de la un lucru sau fapt absolut natural si aleatoriu, sa culmineze atat de abrupt incat, mie cel putin, simti ca ti se face rau, pentru ca apoi sa dezamorseze totul natural, normal, cursiv si imediat, nu numai evitand, dar nici macar nu creaza cea mai mica senzatie de falsitate sau incordare in scriere. Iar la final, bineinteles, morala!
Editia pe care o am eu e din 1940-s’un-pic, e scrisa pe hartie galbena-ceroasa, perfect desprinsa din epocile descrise in carte. Cartea, dupa cum spunea, nu a fost re-editata, din pacate se pare ca a fost uitata, desi pot recunoaste impacat ca este cea mai frumoasa carte scrisa de un scriitor roman pe care am citit-o vreodata.