inventie de premiat

Cea mai buna inventie moderna cred ca este internetul.

De la Radna la Lipova

se tot plimba Mara, incercand sa convinga ca nimeni nu are copii ca ai ei: si frumosi, si destepti, si de viitor, si cu zestre si avere facuta de ea…

Sidney Poitier

Gratie timpului excesiv de liber pe care il am la dispozitie de cateva zile am reusit sa vizionez de 2 ori in aceeasi zi un film mondial: In the Heat of the night cu Sidney Poitier. Desi e un film tocmai din 1967 tot am reusit sa fiu prins de el de ambele ori. Pe scurt: Sidney Poitier, un negru din Pennsylvania, se afla in trecere printr-un oras din Mississipi cand este luat pe sus si dus la politie pentru o crima pe care nu a comis-o. Desi este tratat cu o atitudine rasiala de catre ceea ce se dovedesc a fi colegii lui (el fiind detectiv in cadrul politiei din Pennsylvania), ramane pentru a investiga cazul respectiv. Filmul este destul de captivant nu prin actiune si suspans, desi e un film politist, ci prin jocul dintre cei doi protagonisti principali: Sidney Poitier, un negru, si Rod Steiger, un alb (seful politiei din orasul respectiv).

bem energizante ca sa ramanem prosti

nu stiu cati ati urmarit/aflat sau v-a interesat marele eveniment red bull flugtag de weekendul trecut, eu recunosc ca am aflat tangential si din intamplare despre el, dar, la drept vorbind, ideea din spatele conceptului de a sari de pe o platforma intr-o apa (imputita) cu diverse “aparate de zbor de constructie proprie” mi se pare la limita puerilitatii, aberantei, inconstientei si prostiei.

cel mai bine o demonstreaza o fata de doar 26 de ani care, desi avea toata viata inainte, s-a hotarat sa fie cea care a sarit cu un pian (exact, aparatul de zbor de constructie proprie cunoscut de alde Mozart sau Bach sub numele de pian) in Dambovita ieri dupa-amiaza. nu comentez alegerea pianului, modelului, culorii, nici macar pozitia fetei in timpul decolarii, zborului sau aterizarii, nici macar nu comentez faptul ca fata si-a tras o vesta de salvare pe ea in loc de o parasuta… comentez asupra prostiei romanului care se stie, asupra ignorantei aceluiasi “individ”, asupra aberantei distractiei si asupra puerilitatii participantilor…

te apuca frustrarea si nebunia cand vezi cum se irosesc niste vieti, fie ele si ale unor oameni puerili, aberanti, ignoranti sau prosti…

chitara careia nu i se rup corzile niciodata!

sau despre cine poate si nu stie sa cante la chitara. sau oare e mai bine cine stie si nu poate? oricum ar fi, presupunand ca ai fost pe la concerte de la baieti cu plete, sau macar la beute prin liceu sau cluburi de profil cu difuzoare gonind decibeli spre tine via heavy metal/hard rock si celelalte variatiuni, nu ai cum sa nu fi vazut pe unii sau altii dand din cap, cantand din voce si mimand ca ar canta la un instrument cu corzi sau cineluri. momentan ma voi opri asupra imaginii de chitara invizibila pe care si eu, la randul meu, am rupt niste solo-uri dementiale si am lansat niste riffuri de am cutremurat inclusiv temelia pamantului si am inmormantat si inviat mii de oameni!

nevoile din zilele noastre

parerea mea sincera si de netagaduit este ca ne afundam din ce in ce mai mult in nevoi, astfel generand alte nevoi, si tot asa suntem intr-o perpetua evolutie. in incercarea de a satisface nevoile existe in moduri cat mai variate, accesibile, in mod cat mai deplin, societatea inventeaza noi produse si cai de satisfacere, fapt ce, in cele din urma, nu face altceva decat sa ingreuneze viata.