Simone de Beauvoir – Toti oamenii sunt muritori

Stiu, stiu, citesc incet… Mi-a luat cam 3 saptamani sa citesc ultima carte, si chiar m-am implicat, am citit cam in toate locurile posibile: la birou, in metrou, acasa in pat, in cada, pe buda, mai salcam in weekend, ca ba am golanit, ba la masa in familie, ba curatenie, ba gatit.

Deci, cartea este o poveste foarte frumoasa despre evolutia unui om care nu mai poate evolua datorita existentei lui nealterabile pe Pamant. Intr-un moment de nebunie si frica, eroul nostru accepta sa bea un elixir pe care un cersetor, aflat in pragul condamnarii la moarte, i-l vinde la schimb cu eliberarea lui. Aici incepe perenitatea zilelor pe care eroul nostru le va trai pana la sfarsitul cartii. El nu va imbatrani niciodata, nu se va imbolnavi de nimic, ii va fi imposibil sa se raneasca si orice trauma fizica nu ii va ramane nici macar sub forma unei cicatrice pentru o zi. Insa in suflet aduna foarte multa durere si tristete, cicatricile se aseaza una peste alta si moartea este imposibil de evitat. Toate iubirile, toate momentele patimase, toate sentimentele inaltatoare, toate motivatiile se sting in inima lui. Dupa ce a condus rand pe rand o cetate, o tara, un imperiu, dupa ce a participat activ in explorari si descoperiri intervin momente de somn, de “moarte” de 10, 20, 30 ba chiar si 60 de ani din care, din motive de femei si iubire, se trezeste la viata, se imbata cu gustul vietii pentru ca, dupa 10, 20, 30 de ani, sa “adoarma” la loc, fie intr-un azil de nebuni, fie in vreun motel uitat de lume, fie mergand aiurea pe drumuri nestiute. Nereusind sa se auto-izoleze, nici nemaincapand ideea de sinucidere, destinul lui este fie sa innebuneasca complet, fie sa devina imun la orice fel de sentiment.
Cum de avem parte de un erou nemuritor intr-o carte care afirma, prin insusi titlu, contrariul? Nu ai cum sa traiesti fara sentimente, fara bucuria pe care ti-o ofera efemeritatea vietii, fara sa constientizezi si sa te bucuri in acelasi timp de faptul ca ceea ce faci iti confera o cu atat mai mare bucurie, fericire, datorita faptului ca vei muri. Moartea este cea care impinge la progres, la sentimente, la explorari, la “nou”. Daca nu mai ai acest pericol, ce motiv mai ai sa existi?

Partea a doua a postului: am cumparat cartea din colectia Cotidianul. Cartile din colectie sunt interesante toate, sunt intr-un format “prietenesc”, de buzunar cum s-ar spune, hartia este un pic groasa si grunjoasa, dar nici chiar manualele din liceu, suficient de moale ca sa poti indoi cartea dar nu cat sa ramana curbata. Cu alte cuvinte isi merita pe deplin banii putini care trebuie scosi din buzunar miercurea pentru cartea asta. Ce m-a desumflat complet este redactarea catii. Nu as vrea sa spun execrabila, dar este una foarte deficitara. Multe, foarte multe greseli gramaticale crase, care nu denunta incultura redactorului, traducatorului sau a tehnoredactorului cartii, ci o graba uriasa, neatentie clara si dezinteres. Punctuatie aiurea, lipsa majusculelor la inceputul frazelor, “a” in loc de “o”, “pele” in loc de “cele”… Urat, foarte urat si trist…
Cu siguranta insa voi mai citi si alte carti din colectie si imi voi putea face o impresie mai clara, daca este o greseala sau nu.

Seara frumoasa, mai dragobetilor, sa fiti muritori si fericiti!